Despre iubire

Imi amintesc de faptul ca niciodata nu am crezut in iubire, niciodata nu am visat sa am o familie sau multi copii. Tot ce mi-am dorit de mica a fost sa fac ceva pe plan profesional, sa-i fac pe ceilalti sa zambeasca si sa am un scop binedefinit...Credeam eu, copil fiind, ca asta inseamna fericire, ca ceilalti sa stie cine sunt si sa-mi aprecieze munca. 


Am trecut prin cateva relatii adolescentine, am trecut prin emotii, afectiune, iubire, dor, dorinta, dar am renuntat la tot, pentru ca ei nu erau ca fat-frumos din visul meu...inalt, brunet cu ochii albastri si foarte afectuos...Aici e clar superficialitate, pentru ca frumusetea trece, dar nici dincolo de imagine nu erau asa cum am visat de mica, cum am vazut si mi-a placut si cum am vrut, mi-am dorit sa ma faca sa ma simt si sa-mi ofere doar liniste si multe zambete...si sa ma inteleaga, sa invete sa zboare o data cu mine si sa ma sustina atunci cand vantul e puternic,.,,nu sa-mi taie aripile doar pentru a nu putea sa zbor din ce in ce mai sus...
Am renuntat la o relatie pentru a pleca, pentru a face voluntariat, pentru a-i face pe cei mai putin fericiti macar pentru cateva clipe sa fie fericiti si pentru a calatori...pentru a fi libera, pentru a-mi depasi limitele si a-mi atinge scopurile. Cat nu am fost inteleasa, am renuntat, chiar daca am suferit, am facut-o in tacere si am ales munca...  
Timp de doi ani am muncit, am invatat, am citit si m-am implicat in tot felul de proiecte care m-au facut fericita, mi-au dat satisfactie si m-au facut sa cred ca nimic nu este imposibil atunci cand cred in ceea ce fac, si daca mi-am dorit, am transformat totul intr-o realitate, chiar daca relativa. Mi-am aruncat toata energia in munca si am incetat sa visez la Mr. Perfect si marea dragoste...am acoperit dorinta de afectiune cu seri petrecute in compania prietenilor, la mare, munte, film, teatru, petreceri. Cele mai multe weekenduri le-am petrecut scriind sau citind si jucandu-ma cu copii. Am invatat ca fiecare clipa e frumoasa si trebuie traita si pretuita la maxim...niciodata nu se stie cu ce vine urmatoarea secunda.

Dar, intr-un tarziu am realizat ca aceste satisfactii si bucurii sunt mai frumoase daca exista posibilitatea sa se mai bucure cineva cu mine...si aici nu ma refer la prieteni. Da acum, cand eu imi doresc, nimeni nu are aceleasi dorinte ca si mine...poate am fugit de iubire mult timp si cand o caut si am nevoie...fuge ea de mine...

Si nu sunt melancolica pentru ca vin Sarbatorile, am invatat sa-mi petrec Craciunul cu familia, sa ies cu prietenii si sa merg singura la cumparaturi...am invatat sa zambesc din suflet, sa ofer daruri celor dragi si sa rad atunci cand afara e innorat. Am realizat ca prea mult efort in favoarea muncii nu face bine la sanatate si nici la suflet...anotimpurile alearga unul dupa altul..iar eu am uitat sa vad cand au inflorit copacii, cand s-au copt strugurii, cand au picat si ultimele frunze si ca in curand vor cadea si primii fulgi...dar se vor topi inainte ca eu sa reusesc sa fac un mic om de zapada in fata geamului, macar:)